AMICOM Consulting & Strategy consideră creativitatea esențială pentru procesele de comunicare strategică. Redactarea materialelor, procesul de branistorming sau elaborarea strategiei de comunicare, sunt acțiuni care necesită multă gândire creativă.
La nivel internațional, specialiștii în relații publice (PR) au fost preocupați de modul în care sunt percepute agențiile din punct de vedere al creativității. Holmes Report și Now Great PR au inițiat în 2012 Studiul de Creativitate în PR, prin care și-au propus să analizeze dacă industria de PR este suficient de creativă încât să poată răspunde cerințelor secolului XXI. Un rezumat al studiului a fost prezentat la Congresul Euprera 2017 și cuprinde date care îi ajută pe practicienii din domeniu să observe care sunt noutățile și provocările din industrie.
Pentru a-și îndeplini obiectivul urmărit, autorii studiului au fost nevoiți să definească termenul de creativitate: „Atunci când definim creativitatea în PR, ceea ce încercăm cu adevărat să definim este modul în care măsurăm ideile pe care le producem și le implementăm pentru clienți și părțile interesate, și influența pe care o au asupra obiectivelor afacerii.” Prin urmare, creativitatea a fost definită drept abilitatea de a gândi mai repede decât o face concurența, drept noutatea ideilor, influență și impact, precum și drept valoarea influenței și a impactului.
Rezultatele studiului pot fi rezumate astfel:
În 2012, nivelul de creativitate al industriei de PR a fost considerat ca fiind foarte scăzut. La gala Cannes Lions, juriul a criticat industria de PR, susținând că nu oferă idei creative. Aceeași părere au avut-o și 61% dintre respondenții la studiul inițiat de Holmes Report. Începând cu anul 2013 creativitatea a început să devină un element important al modului în care este percepută valoarea activității de PR. Cea mai mare piedică împotriva creativității s-a dovedit a fi aversiunea clientului față de risc. Studiul din 2016 reflectă faptul că ideile inovative au ca rezultat o transformare reală a afacerilor. Acest lucru este evident în cazul companiilor care câștigă premii importante, dar și la nivelul practicilor și proceselor care asigură faptul că demersul creativ este privit drept un element central al culturii organizaționale, în loc să fie privit exclusiv în termeni de rezultate obținute.
AMICOM Consulting & Strategy, la fel ca alte agenții de pe piața românească, încearcă să pună tot mai mult accentul pe creativitate și le propune clienților concepte cât mai atipice, care să stârnească interesul și creativitatea publicului. Munca din cadrul agenției AMICOM necesită adaptarea viziunii personale pentru a o putea declina varietății clienților care au diferite voci, obiective, valori și vizează diverse segmente ale publicului.
Sursa: holmesreport.com